Pentru majoritatea elevilor, nu-i deloc intuitiv și simplu să învețe științe exacte. Îmi amintesc și acum vocea ascuțită a profesoarei și cețoasele ore când coboram în laboratorul din subsolul școlii ca ”să luăm știință” și să experimentăm, dar rămâneam cu toții într-o tăcere stăpânită de frică. ”Copii, copii, vă rog atenție. Nu atingeți nimic. E periculos!”
Cuvintele unora care ziceau că ”dacă nu ai pasiune, e în zadar” s-au ciocnit mult timp de revolta mea față de neputințele sistemului educațional. Ca să semeni pasiune pentru știință, este necesar să gâdili mintea copiilor, să le oferi contexte favorabile în care să încerce suficient de multe ca să prindă gust pentru ceva anume. Pasiunea nu iese din piatră seacă, din deșert, ci se cultivă cu muncă, cu răbdare.
Amintirile mele ”din subsol” se estompează însă prin lumina din ochii unui băiețel de vreo 9 ani. Waa! Acesta-i povestește mamei sale cum a meșterit cu mânuțele lui o alarmă-sonerie. Micuțul electronist este unul dintre beneficiarii Fondului Științescu, un program de finanțare pentru proiecte educaționale, destinat copiilor și tinerilor între 6 şi 19 ani care este implementat și de Fundația Comunitară Sibiu (FCS). Dar să vă povestesc cum pasiunea poate fi alăturată științei, fără să mai pară oximoronică sau ce m-a impresionat legat de Fondul Științescu.
de Teia Brânză, Capital Cultural
